rrrhrRRRăspândirea creştinismului, organizarea bisericii şi a repertoriului muzical s-au realizat cu ajutorul misionarilor greci. Chiar după constituirea episcopatelor s-a menţinut o legătură strânsă cu Răsăritul. În apusul Europei, odată cu răspândirea creştinismului, a pătruns muzica orientală, unde a găsit tradiţii locale puternice cu care s-a împletit, realizându-se mai multe stiluri muzicale.Aici sub atenta indrumare ale organizatiilor bisericesti muzica este prelucrata cu multa migala
Ambrosius din Milan, Leandru,episcopul Sevilliei, Augustinus Aurelianus din Hippona şi însuşi papa Gregorius (540-604) au cunoscut bine viaţa muzicală a Bizanţului.Sfântul Ambrozie, Episcopul Mediolanului (339-397)
Cunoasterea limbii grecesti i-a ingaduit Sfantului Ambrozie contactul cu texte fundamentale ale Parintilor rasariteni – dintre care pot fi mentionati Sfantul Atanasie cel Mare, Capadocienii, Sf. Chiril al Ierusalimului – a caror teologie a facut-o cunoscuta in Apus. Pe langa toate aceste insusiri mai trebuie, insa, adaugate si aceea de stralucit cunoscator si interpret al Sfintei Scripturi, precum si cea de inspirat imnograf, pentru a avea o imagine cat mai bine conturata a personalitatii bisericesti care a avut un rol considerabil in convertirea Fericitului Augustin. Toata stiinta sa teologica Sfantul Ambrozie si-a consacrat-o apararii dreptei credinte si zidirii duhovnicesti a credinciosilor pastoriti, deci intaririi Bisericii”.
Cântările, aduse din Răsărit şi introduse în cult, s-au transmis oral. Repertoriul religios a avut un stil diferit la fiecare popor, datorită influenţei cântecului popular şi chiar îmbinării cu acesta. La aceasta a contribuit şi acţiunea limbii fiecărui spaţiu, care şi-a impus şi intonaţiile specifice în cântările împrumutate şi cântate în limba băştinaşă. Astfel, s-au detaşat mai multe stiluri muzicale, specifice diferitelor popoare din Apus: celtic, galican, hispano-mozarab, milanez (ambrozian) şi roman
Dintre riturile practicate înainte de generalizarea ritului roman este binecunoscut cel milanez, numit şi ambrozian, după numele lui Ambrosius, , care a introdus imnurile şi cântarea antifonică, după model bizantin. Dintreimnurile scrise de el în ritm uniform, amintim Aeterna rerum Conditor
Cu excepţia imnurilor, cântările ambrosiene sunt înrudite cu cele gregoriene, căci au origine comună, orientală. Dar cântul ambrozian era mai original şi mai simplu, în care domina silabicul şi rima muzicală Şi ritul roman s-a plămădit prin împletirea cântării răsăritene cu practica muzicală locală. Ritul roman stă la baza cântecului gregorian, cântat în latină şi impus de Roma în toate bisericile apusene, constituind germenele dezvoltării culturii muzicale europene.
Grigorie cel Mare 3 septembrie 590 - 12 martie 604.
Înainte de a ajunge papă, Gregorie I a fost nunţiu papal la Bizanţ, unde a cunoscut fastul ceremoniilor religioase şi înfloritoarea activităţi muzicale. În timpul pontificatului său, el continuă organizarea cultului şi a repertoriului muzical. Legenda vrea ca însuşi Gregorie să fi triat, poate şi creat, cântecele pe care le-a generalizat în biserica romano-catolică. De fapt, Antifonarul roman reprezintă o sinteză, o organizare a cântecelor practicate şi care provin din cele importate din Orient, din culturile antice precreştine şi din muzica populară a popoarelor creştinate.
Se spune că papa Gregorie a alcătuit Antifonarul, pe care l-a legat cu un lanţ de aur de pristolul bisericii Sfântul Petru. Se justifica, astfel, necesitatea respectării neabătute a cântării tradiţionale de rit roman.
Astfel Grigorie Cel Mare face o reforma in muzica care i poarta numele de cant gregorian
Cântul gregorian îşi are obârşia în cântecul importat din Răsărit. Ca şi în biserica răsăriteană, existau aceleaşi modalităţi de execuţie: psalmodia, cântul silabic alimnurilor şi cântul melismatic al jubilaţiilor
Hucbald (Hucbaldus, Hubaldus) (c. 840 or 850 – June 20, 930
este cel mai important teoretician al muzicii din acea perioada.MENTIONEAZA CELE 8 MODURI IN LUCRAREA DE HARMONICA INSTITUTIONE SI RELATEAZA DESPRE ORGANUM
Guido of Arezzo 995-1050
În secolul “de argint” al cântului gregorian (sec.XI), teoria este dominată de Guido d’Arezzo (cca995-1050), care trece drept creatorul portativului cu solmizaţie, numind notele cu silabele primelor cuvinte ale frazelor din Imnul către Sf. Ioan: ut, re, mi, fa, sol, la. Hermann Contractus (cca 1013-1054) de la Mânăstirea Reichenau, propune ca notaţie un sistem bazat pe litere, care reprezintă intervalele, în micul său tratat practic, Opusculae musica.
Cea mai importantă reformă a notaţiei este a lui Guido d’Arezzo, care foloseşte portativul pe liniile şi spaţiile căruia se vor scrie neumele. Există un manuscris (din 986) la mânăstirea Corbice, în care neumele sunt aşezate la distanţe variabile faţă de o linie orizontală roşie, la capătul căreia era marcat f = fa. Într-un manuscris din secolul al XI-lea apare a doua linie galbenă, care poartă la capăt drept cheie litera c = do. Guido foloseşte un portativ cu patru linii: re minor (prima) şi la (a treia), scrise cu negru, fa minor (a doua) cu roşu şi do minor (a patra) cu verde. Notele în vechile forme ale neumelor pătrate (gotice) se aşezau pe linii şi pe spaţii. La capătul liniilor, scrise cu verde şi roşu, era însemnată litera aferentă sunetelor, reprezentate pe liniile respective. Ele sunt prototipurile cheilor de astăzi.
Ut queant laxis resonāre fibris
Mira gestorum famuli tuorum,Solve polluti labii reatum,
Sancte Iohannes.
mai tarziu ut va deveni do- domini si si- sainct johanes
În secolele XII-XIII, neumele pătrate capătă durată. După crearea portativului, posibilitatea notării diastematice a fost o mare realizare, care va aduce mari servicii dezvoltării culturii muzicale ulterioare.
Dacă în primele secole ale celui de al doilea mileniu arta bizantină nu dezvoltă un sistem muzical menit să evolueze, muzica gregoriană şi, în general, practica muzicală religioasă a Apusului vor ajunge treptat la un atare stadiu de dezvoltare, încât vor însemna un element catalizator al culturii muzicale europene, dinamizând atât creaţia laică, cât şi cea religioasă într-o continuă prefacere......
.jpg)
